Mă simt oarecum ciudat. Nu chiar singură, dar undeva pe aproape. Şi sunt furioasă. Mi se pare că totul merge într-o direcţie greşită, că totul se degradează. Nu atât fizic, cât moral. Chiar azi am fost într-un asemenea loc. Era o casă la ţară, într-un colţişor de Românie. Bărbatul, rămas singur după plecarea soţiei în străinătate şi copiii rămaşi la bunici, se plângea acum de singurătate, dor şi toate cele.
În mod normal simt o oarecare milă faţă de asemenea oameni. Dar de data asta am fost cuprinsă de revoltă, indignare şi răceală. Oare bărbăţii nu pot găsi şi alt refugiu în afară de băutură? Şocant e când vin şi-ţi zic poveşti de genul celor ascultate de sărmanele mele urechiuşe.
Bea de rupe.
Bea până când pică.
Bea până termină banii.
Şi mai rău- bea până face datorii incredibil de mari.
Cum, dom'le alţii supravieţuiesc şi el moare? Dar de ce nu există şi alte ocupaţii? Numai TV, net, porcării şi băutură. Ăştia tineri vin cu ceva şi mai inventiv: droguri. Mă întreb ce pregătesc generaţiile viitoare. Sunt, pe zi ce trece, tot mai dezamăgită de partea masculină a ţării ăsteia şi-aşa vai de capul ei.



