DA. Mă simt mizerabil.
Am o supradoză de oboseală. Da, şi?
Vreau să dorm. Aşa, şi?
Vreau multe. Şi vreau să-i dau dracului pe mulţi. Şi vreau somn.
_______________________________________________________

Mă plimb ca o somnambulă prin cameră. Ştiu că sună telefonul, dar la fel de bine ştiu că nu voi răspunde.
Ritmul lent al melodiei şi vocea calmă a cântăreţului mi s-au infiltrat în intraga-mi fiinţă ca un drog. Mi-au invadat mintea, trupul şi sufletul.
E prima dată în ultimele zile când ideile îmi izbesc dezordonat şi abuziv mintea.

Azi-noapte plângeam. Ştiu ce regretam, dar acum pare mult prea departe.
Mi-era dor de mine. De calmul enervant pe care mi-l sădise timpul. De răceala cu care priveam în jur- oameni şi locuri, trăiri şi obiecte.
Câteodată e recomfortant să nu simţi absolut nimic.
Renunţ la jocul stupid de paşi doar pentru o plimbare la baie.

Oare sunt eu? Sau durerea infernală de aseară se revarsă în valuri de linişte interioară?

Privesc în oglindă şi descopăr o eu pe care nu am mai văzut-o. De vină sunt ochelarii sau bluza? Sau doar părul meu răvăşit?
Nu plâng. Nu râd. Doar privesc.
E o senzaţie stranie. Sunt enervant de lucidă.