Nu ştiu ce vreau să scriu. Dar ştiu că vreau să fac asta. În seara asta. Acum. Şi tot ce-mi străbate mintea e o melodie mai old, dar pe care o ador. Şi ce am citit în timpul zilei pe un blog pe care îl mai vizitez.





Mă simt oarecum ciudat. Nu chiar singură, dar undeva pe aproape. Şi sunt furioasă. Mi se pare că totul merge într-o direcţie greşită, că totul se degradează. Nu atât fizic, cât moral. Chiar azi am fost într-un asemenea loc. Era o casă la ţară, într-un colţişor de Românie. Bărbatul, rămas singur după plecarea soţiei în străinătate şi copiii rămaşi la bunici, se plângea acum de singurătate, dor şi toate cele.
În mod normal simt o oarecare milă faţă de asemenea oameni. Dar de data asta am fost cuprinsă de revoltă, indignare şi răceală. Oare bărbăţii nu pot găsi şi alt refugiu în afară de băutură? Şocant e când vin şi-ţi zic poveşti de genul celor ascultate de sărmanele mele urechiuşe.

Cum, dom'le alţii supravieţuiesc şi el moare? Dar de ce nu există şi alte ocupaţii? Numai TV, net, porcării şi băutură. Ăştia tineri vin cu ceva şi mai inventiv: droguri. Mă întreb ce pregătesc generaţiile viitoare. Sunt, pe zi ce trece, tot mai dezamăgită de partea masculină a ţării ăsteia şi-aşa vai de capul ei.

DA. Mă simt mizerabil.
Am o supradoză de oboseală. Da, şi?
Vreau să dorm. Aşa, şi?
Vreau multe. Şi vreau să-i dau dracului pe mulţi. Şi vreau somn.
_______________________________________________________

Mă plimb ca o somnambulă prin cameră. Ştiu că sună telefonul, dar la fel de bine ştiu că nu voi răspunde.
Ritmul lent al melodiei şi vocea calmă a cântăreţului mi s-au infiltrat în intraga-mi fiinţă ca un drog. Mi-au invadat mintea, trupul şi sufletul.
E prima dată în ultimele zile când ideile îmi izbesc dezordonat şi abuziv mintea.

Azi-noapte plângeam. Ştiu ce regretam, dar acum pare mult prea departe.
Mi-era dor de mine. De calmul enervant pe care mi-l sădise timpul. De răceala cu care priveam în jur- oameni şi locuri, trăiri şi obiecte.
Câteodată e recomfortant să nu simţi absolut nimic.
Renunţ la jocul stupid de paşi doar pentru o plimbare la baie.

Oare sunt eu? Sau durerea infernală de aseară se revarsă în valuri de linişte interioară?

Privesc în oglindă şi descopăr o eu pe care nu am mai văzut-o. De vină sunt ochelarii sau bluza? Sau doar părul meu răvăşit?
Nu plâng. Nu râd. Doar privesc.
E o senzaţie stranie. Sunt enervant de lucidă.

Am ajuns să ascult un alt fel de muzică. O muzică ce exprimă frustrarea, regretul, adevărul. O muzică românească pentru o Românie de mult schimbată. Că doar asta e în trend. Cred că, parţial, schimbarea apărută în atitudinea, sufletul şi percepţia mea se datorează acestor versuri puse pe muzică.

Şi dacă tot am găsit o melodie care să-mi ofere un nou subiect de discuţie, de ce să nu profit? Oare ce-am fost, ce suntem şi ce vrem să fim? Care sunt priorităţile noastre? BANII. Trăim pentru a face bani, renunţăm la atât de multe pentru a avea bani, ne schimbăm dacă ni se oferă bani, s.a.m.d





Mi-e dor de mine, mi-e dor de ce era cândva, mi-e dor de tot. Aşa cum spune şi melodia, lumea s-a schimbat atât de mult, iar noi nu facem nimic.

Cred ca mi-a revenit pofta de scris. Sanc'iu Danielei, fara de care placerea de a scrie intr-un blog se ofilea incetul cu incetul. Si, ascultand o melodie audiata de curand la TV, probabil ca mi-a revenit in minte ceea ce gandeam candva: oricati prieteni crezi ca ai avea, la final constati ca esti singur pe lume. Ai parinti, frati, rude, amici, etc. Da, si?

Uita-te in jur, cate familii se destrama, cati copii isi bat parintii, cati parinti isi lovesc copiii, cati frati se omoara. De prieteni nu mai pomenesc. Acolo e un teritoriu mai vast, cu evenimente si mai controversate. De la ei te poti astepta cam la orice. Desi nu-i judec. Daca familia se poarta intr-un asemenea fel cu tine, ce vrei sa ceri de la prieteni?

Lectia asta o retraiesc continuu. Mereu spun ca m-am invatat, ca nu mai pun atata suflet, ca voi fi mai detasata a doua oara, ca voi fi mai rece si ma voi ascunde dupa o masca plata. Si mereu fac opusul. Iar la final regret totul. Dar de-aia traim. Sa gresim, regretam si apoi sa mergem mai departe. Singuri.

Cand te nasti esti singur. Cand traiesti constati ca, desi faci parte din grupuri, ramai la fel de singur. Cand mori, mori singur.